Died Before K. ( dbk )

Voi începe prin a-mi exprima frustrările legate de două lucruri. Primul ar fi faptul că mulţi oameni reinstalează ca şi cum şi-ar schimba şosetele; uneori chiar o dată pe lună. Nici nu înţeleg de ce se mai chinuie să caute crack-uri pentru n-şpe mii de programe care au trial o lună, că oricum nu ajung bietele demo-uri la capătul puterilor.

Al doilea lucru pe care nu-l pot pricepe e fraza “nu mai am cutare fişier, că am pus Windows-ul iar şi am pierdut tot”. Nasol. În condiţiile în care aveţi atâtea posibilităţi să salvaţi datele voi totuşi le pierdeţi. PEBKAC.

Dar să trecem la treabă…

Nefiind deloc un fan al reinstalării maimuţăreşti a nici unui sistem de operare, am fugit mereu de astfel de proceduri ca şarpele de Dumnezeu după ce şefu’ s-a prins că-i lipsesc merele din copac. De ce? În primul rând e o chestie plictisitoare. În al doilea rând, durează atât de mult că-mi stric ziua. Al treilea motiv este că dacă am reinstalat din cauza unei probleme pe care o puteam rezolva pe altă cale (economisind puţin timp şi dobândind ceva cunoştinţe) pot să spun cu mâna pe inimă că sunt fraier.

Dar să zicem că am ajuns în punctul în care orice altă speranţă e pierdută şi cea mai eficientă metodă de a rezolva problema este să reinstalăm. Cum facem? Voi presupune că până acum aţi apelat la metoda clasică şi lentă. În parte vom proceda la fel, cu câteva schimbări. Apoi vom face câteva lucruri care să ne uşureze munca pe viitor.

 

Veţi avea nevoie de:

• Kit-urile de Windows şi Office + whatever else
• Un CD bootabil cu Acronis True Image (despre cum îl obţineţi altă dată)
• O conexiune la Internet
• Timp şi răbdare să citiţi prostia asta

---

 

 

1. Backup. Back up. Salvaţi. – E probabil cel mai important şi mai delicat pas. Ca să nu pierdeţi cei 20 de GB de poze, documentul care trebuia să ajungă ieri la şef sau altceva important luaţi-vă un hard disk extern sau copiaţi datele pe altă partiţie. Există şi variante de backup online (Dropbox mi se pare simpatic pentru home use şi un volum micuţ de date), există DVD-uri, hard disk-uri externe şi stick-uri. În caz că nu aveţi nici unul din aceste lucruri puteţi încerca să mutaţi hard disk-ul în alt PC şi să copiaţi acolo. Varianta aceasta funcţionează şi dacă sistemul de operare refuză să pornească şi nu aveţi un CD bootabil cu un Linux sau un Windows PE la îndemână.

Mai mult, fiţi foarte atenţi şi la fişierele .pst ale Outlook-ului. Acesta le ţine în diverse locaţii în funcţie de versiunea sistemului de operare:

C:\Documents and Settings\%username%\Local Settings\Application Data\Microsoft\Outlook\
(pentru Windows XP)

C:\Users\%username%\AppData\Local\Microsoft\Outlook\
(pentru Windows Vista şi 7)

Nu uitaţi că %username% reprezintă numele utilizatorului vostru.

După ce aţi salvat tot ce aveţi nevoie şi aţi mai verificat o dată că nu vă lipseşte nimic puteţi trece la pasul 2.

 

2. Verificaţi dacă aveţi licenţele de la toate soft-urile la îndemână. La fel şi kit-urile.

 

3. Verificaţi dacă aveţi toate driverele la îndemână. – Se poate să nu fie nevoie de toate. Mai mult, după ce am pus în picioare conexiunea la Internet le putem downloada chiar pe PC-ul pe care instalăm. E bine însă să vă asiguraţi că nu vă veţi chinui anapoda.

!! Mai toate plăcile de bază din secolul ăsta au o placă ethernet integrată. Că tot a venit vorba să îi găsim musai acesteia driver, ne putem orienta după modelul plăcii de bază. Acesta va fi scris sub forma unui cod chiar pe suprafaţa plăcii. Desfaceţi calculatorul şi căutaţi cu atenţie. Dacă e vorba de un laptop, căutaţi direct modelul laptop-ului pe Internet. Asta desigur în ideea că nu mai aveţi cutiile şi CD-urile originale…

 

4. Introduceţi CD-ul / DVD-ul de instalare şi începeţi instalarea – De la acest punct înainte voi ataşa screenshot-uri făcute pe o maşină virtuală pe care instalez un Windows XP. Pentru Vista şi 7 paşii sunt asemănători. În principiu, ascultaţi de ce vă întreabă installer-ul, pentru că în rest îşi va face treaba singur.

!! Dacă după introducerea CD-ului şi restartarea calculatorului nu veţi vedea mesajul “Press any key to boot from CD…” va trebui să intraţi în BIOS şi să schimbaţi ordinea device-urilor folosite la boot sau să apelaţi la boot menu (tastele pentru aceste lucruri sunt afişate pe ecran la pornirea calculatorului).

Installer-ul va detecta hard disk-urile cu partiţiile acestora şi vă va prezenta situaţia curentă, întrebând unde să instaleze.

!! Dacă primiţi un mesaj conform căruia nu a fost detectat nici un hard disk cel mai probabil trebuie să încărcaţi drivere pentru controller-ul SATA sau RAID. Puteţi face acest lucru folosindu-vă de o unitate floppy (fie ea şi externă) sau adăugând driverele direct în kit-ul de instalare. Pentru varianta cu floppy-ul ar trebui să găsiţi detalii pe site-ul producătorului. Ambele variante vor fi acoperite în detaliu cu altă ocazie.

În cazul meu nu există nici o partiţie. În cazul vostru, grijă mare: preferabil să formataţi partiţia pe care instalaţi şi să fi şi salvat datele importante de pe ea înainte . De cele mai multe ori e de ajuns un quick format, cu NTFS (file system-ul FAT32 e vechi, demodat şi incapabil; pur şi simplu nu).

!! Rezervaţi o partiţie separată pentru backup-ul pe care îl vom crea cu Acronis. Dacă nu, asiguraţi-vă că aveţi spaţiu suficient pe un alt hard disk.

Installer-ul va formate şi va copia apoi fişierele necesare instalării pe hard disk.

 

5. După restart veţi fi întâmpinaţi de o interfaţă ceva mai şlefuită. – Aici vi se vor prezenta ceva feature-uri ce la vremea lansării lui Windows XP erau considerate ceva nou. Eu vă recomand sincer o cană de cafea, timp în care Setup-ul va detecta şi instala diverse device-uri din sistem.

 

6. Customizaţi opţiunile legate de plasarea pe glob, unităţile de măsură preferate, completaţi cu numele vostru şi al organizaţiei din care faceţi parte (booooring). Daţi un nume pentru calculator (atenţie mare că ar trebui să fie un nume unic în reţeaua locală) şi o parolă de administrator. Pe aceasta e musai să o ţineţi minte. O putem reseta (mai multe despre asta altă dată), dar asta presupune un efort în plus.

 

7. Setaţi fusul orar şi ora corectă. – Nu numai că o oră setată anapoda vă poate induce în eroare, dar unele servicii (ce-i drept, aici vorbesc de Microsoft Exchange, Active Directory şi alte chestii pe care sunt prea slabe şanse să le folosiţi acasă) s-ar putea să nu funcţioneze corect dacă ora nu este setată bine.

 

8. Veţi fi întrebaţi dacă PC-ul face parte dintr-un domeniu. – În cazul home user-ilor nu e cazul. În cazul firmelor probabil că ştiţi ce aveţi de făcut .

 

9. Introduceţi cheia de instalare atunci când setup-ul o cere. – Vă recomand să reveniţi oricum la cana aia cu cafea.

 

10. PC-ul va reporni iar. – Vă va întâmpina un wizard unde puteţi seta să se facă automat update-uri (off dacă aveţi muşte pe căciulă) şi dacă PC-ul se conectează la Internet prin intermediul unei reţele locale (prima opţiune) sau direct. Alegeţi opţiunile corespunzătoare, săriţi peste “register with MS” şi daţi un nume primului utilizator.

 

11. Veţi fi întâmpinaţi de desktop-ul clasic de Windows XP. – A venit timpul să instalaţi driverele. În cazul maşinii mele virtuale e vorba de VirtualBox Guest Additions. Instalarea diferă oricum de la driver la driver.

---

 

12. După instalarea driverelor urmează suita de soft-uri comune. – Aici vă poate veni în ajutor Ninite. Ninite este un batch installer. În principiu, tot ce va trebui să faceţi va fi să selectaţi toate aplicaţiile pe care le doriţi, apoi să downloadaţi installer-ul şi să “let it roll”.

!! Nu uitaţi să includeţi şi un antivirus, fie el şi free.

 

13. Optimizaţi, acum ori niciodată - Sunt câteva lucruri la care merită să umblaţi încă de pe acum. Putem începe cu efectele vizuale (în Windows XP right click pe My Computer -> Properties -> Advanced -> Performance Settings şi ajustaţi după bunul plac). Următorul pas ar fi setarea mărimii fişierului de swap. În Windows XP de obicei se setează la 1.5 * RAM, la Vista 2 * RAM. În cazul meu, maşina virtuală are 192 MB RAM şi Windows XP, deci 1.5 * 192 = 288. Din acelaşi Performance Settings mergem la Advanced -> Virtual Memory -> Change. Se selectează Custom size şi se setează mărimea dorită. Va fi nevoie de un restart.

În cazul lui Windows Vista puteţi face disable şi la serviciile Windows Search (dar asta va îngreuna căutările) şi Superfetch. Dacă săpaţi puţin mai găsiţi destule la care puteţi renunţa.

* Foarte pe scurt, swap-ul e folosit când calculatorul rămâne cu puţină memorie RAM. Dacă ar trebui să încarce 500 MB de date în RAM dar are numai 256 va apela la acel spaţiu de pe hard disk.

 

14. Customizaţi – Setaţi tot ce vă doreşte inima, verificaţi că aveţi tot ce vă trebuie. Urmează the real magic .

!! Nu vă apucaţi încă să vă copiaţi datele pe unde le ţineţi de obicei. Faceţi asta numai după ce facem imaginea, altfel aceasta va fi încărcată cu fişiere inutile.

---

 

15. Bootaţi cu CD-ul cu Acronis True Image – Selectaţi Backup, My Computer, apoi bifaţi partiţia pe care este instalat sistemul de operare. Alegeţi să salvaţi backup-ul pe cealaltă partiţie sau pe un hard disk extern (acesta trebuie să fie conectat deja când bootaţi). Selectaţi Create a new full backup archive.

Cu puţină răbdare imaginea partiţiei sistem va fi gata.

 

 

Data viitoare când va fi nevoie de o reinstalare faceţi un backup cu fişierele pe care doriţi să le păstraţi, bootaţi cu CD-ul cu Acronis, selectaţi Recovery, indicaţi backup-ul pe care doriţi să-l folosiţi, Restore disks or partitions. Preferabil să faceţi restore şi la MBR şi la partiţia sistem (vezi screenshot). Bifaţi MBR, Next, indicaţi partiţia sistem. Veţi fi întrebaţi dacă mai doriţi să faceţi restore la ceva; confirmaţi că da şi procedaţi la fel şi pentru partiţia sistem. Dacă n-au intervenit modificări hardware în sistem probabil că nu va fi nevoie să apelaţi şi la funcţia Universal Restore. Aceasta vă poate ajuta să puneţi în picioare imaginea pe un sistem cu hardware diferit.

Puteţi să vă faceţi o cană cu ceai şi să uitaţi de tot setup-ul plicticos descris în primii paşi. Enjoy.

 

Pentru orice nelămuriri, erori sesizate etc. lăsaţi un comment aici. Voi verifica şi dacă post-ul este afişat corect şi în alte browsere, dar asta mâine .

Pentru că banda asta desenată zice mai multe decât aş putea scrie în baza de date a blog-ului XD . Enjoy. (XKCD.com).

Acum ceva saptamani imi cazuse sub ochi un ziar in care se povestea cu mare jale ca o fatuca s-a sinucis dupa ce a vazut Avatar. Io nu am vazut filmul. In schimb pot sa va spun ca am vazut fenomenul de atatea ori ca sunt plictisit de el.

Prin ‘93 se lansa Doom. Draci, sange pe pereti, big fucking guns si, ocazional, o senzatie de jale si de singuratate absoluta care ma tinea lipit de monitor. La cativa ani s-a facut trecerea la 3D-ul adevarat cu Descent si Quake. Partea asta de istorie am mai scris-o de destule ori, asa ca va amintesc doar de monstrii, sange, gloante, cuie, caini si maruntaie. Ah si niste zombie rezistenti la apa.

Prin ‘99 (parca) hop si masacrul de la Columbine. Desi ca macel a fost ceva light (s-a vazut si mai rau se pare), porcaria aia a atras atentia asupra mai multor pasiuni ale indivizilor implicati. Deh, ca de unde pana unde erau inarmati pana in dinti si de ce sufereau cu capul se intreaba prea putini. Printre numele “suspectilor” sunt si 4 care imi sunt foarte familiare mie: Marilyn Manson (pot jura ca asta e ponegrit la orice ocazie ) ), KMFDM (cum copiii mei nenascuti sa dai vina pe KMFDM pentru asa ceva, serios acuma?!), Doom si Quake. Imi amintesc chiar de un individ care zicea ca asa cum nu toata lumea care vede o reclama la masina X isi ia asa ceva, nici toti cei care asculta MM se apuca sa omoare. “But some do”. La fel, Doom a fost asemuit unui simulator de crime in masa si s-au mirat multi cum ne putem lasa copiii sa se joace asa ceva.

Hmm… Nu stiu cati dintre voi se uitau la Swat Kats cand erau mici. Gasiti intro-urile (is doua daca tin bine minte) pe YouTube si uitati-va cate rachete, cladiri daramate, morti si monstri sunt acolo. Ce-i drept, nu e lectie de anatomie (ca Blood, frumos joc BTW), dar nici nu e violenta comica din Tom&Jerry. Si asta e doar un exemplu. De ce ma uitam cand eram mic? Daca stau putin sa ma gandesc, din acelasi motiv pentru care ma uit acum la House M.D. Asa cum T-Bone si Razor erau doi fosti membri ai fortelor speciale pentru ca foloseau forta excesiva si distrugeau jumate de oras cand erau in misiune, House incalca atat de multe reguli profesionale, de conduita si sociale ca e aproape imposibil sa nu indragesti personajul. E un anti-erou foarte bine construit; realizarile sale sunt demne de un erou, insa atitudinea si principiile dupa care se ghideaza in unele situatii I’ll transforma intr-un antagonist. Unde vreau sa ajung? Well, personajele astea inspira. Sarim peste tot show-ul cu rachete, cu sange si alte chestii si gasim personajele si povestea.

Dar in Quake nu poate fi vorba de acelasi lucru. Povestea este mult mai simpla iar personajele nu ies atat de mult in evidenta. De ce stau tintuit cu orele in fata monitorului atunci? Ei bine in orele alea de joc creierul meu e atent la actiune si la rtimul ei foarte alert. Totul e brutal, rapid si neiertator. Ca atare, pentru a obtine un rezultat rezonabil (sau chiar o victorie) trebuie sa ma concentrez. Daca ar fi un joculet in care trebuie sa stropesc un camp plin de basina porcului in timp record nu as fi motivat sa asud atata in fata PC-ului. Cand e o lupta pe viata si pe moarte, cand decorul seamana ori cu iadul ori cu un videoclip Combichrist iar o femeie robotica grasa fuge dupa mine sa imi zboare maruntaiele cu rocket launcher-ul sa zicem ca am ceva mai multa vointa.

La sfarsitul unei zile epuizante de munca, cand inca am reziduurile tuturor rahaturilor de care a trebuit sa ma ocup in minte, o ora de macel virtual face minuni. Conteaza insa si cum abordati jocul. Daca plecati de la ideea ca sunteti cei mai buni va veti enerva. Daca insa satisfactia v-o trageti din progresul lent dar sigur va va oferi momente foarte faine. Nu vorbesc exclusiv de Quake Live (l-am folosit ca exemplu). Puteti alege orice joc care sa va solicite atentia suficient de tare.

Dar muzica? Ei bine radeam de un grafic de pe graphjam care arata ca atunci cand esti trist asculti melodii triste si prea rar chestii vesele care sa te faca sa te simti mai bine. Heh, nu stiu daca ati observat cu atentie persoanele care asculta in mod regulat multa muzica dar s-ar putea sa observati ca ceea ce asculta la un moment dat reflecta in multe cazuri starea persoanelor respective. Daca e sa iau cazul meu sunt situatii in care ascult Dissection just ’cause it’s fun. Sunt si situatii in care ascult asa ceva ca sa ma descarc. E o metoda simpla si in unele cazuri teribil de eficienta de re-echilibrare interioara. Daca as asculta ceva vesel care spune ca nu, lumea nu trebuie calcata in picioare probabil m-as enerva mai tare. Cum Dissection cade de acord cu starea mea, ma face sa ma simt okay.

Exemplul pe care I’ll pot da e al doua persoane, una furioasa (ii zicem X) si una calma (Y). X ii spune, scarsnind din dinti, lui Y ce probleme o framanta si de ce plina de spume. Y are doua optiuni: incearca sa o linisteasca pe X spunandu-i ca da, are dreptate dar nu e asa mare motiv de nervi; o contrazice categoric pe X, cauzand noi motive de frustrare.

Se poate sa nu functioneze asa la toata lumea, dar cand ajung acasa dupa o zi frustranta un joc ultraviolent si ceva muzica in care niste indivizi urla ca “Hey you! What the fuck is wrong with you?” ma transforma din nou intr-un individ calm si lucid. Pana la urma societatea in care traim e, vrem sau nu, plina de rahat. Ca atare “terapia” trebuie sa fie pe masura.

Daca ma influenteaza toate astea cel mai tare probabil ca e prin faptul ca NU am dat nimanui in cap. Atunci de ce “Fuck you up!” ? E numele unei melodii. Mai mult, e obiectivul final al jocului. You fuck everybody up.

I woke up to reality. And I didn’t like it.