Died Before K. ( dbk )

M-am urcat azi de dimineaţă în maşină (Tico). Aveam oglinda din dreapta pliată, că doară era spre stradă. Buuun, tremurând de frig am încercat să deschid geamul, să o aşez. Sictir. Geamul îngheţase atât de tare că nu se mai deschidea. Ieşit din maşină, reglat, intrat, nasol, ieşit, reglat, intrat, nasol…

Uşa din stânga spate nu s-a deschis vreo două zile, tot de la frig. Cel mai fain a fost când am constatat că parbrizul avea ceva cristale de gheaţă pe dinăuntru . Am pornit motorul şi l-am lăsat să se încălzească, gândind că o să topesc gheaţa. Atunci am avut surpriza că după ceva vreme turaţia a coborât de parcă se încălzise (lucru confirmat şi de indicatorul din bord) dar mie-mi intra aer rece. Mai mult, motorul se încingea mai ceva ca vara…

Buun, mă pun să verific situaţia lichidului de răcire, constatând cu o oarecare stupoare că pare să fi îngheţat pe alocuri. Îmi bag picioarele, scot flaconul din portbagaj şi văd pe el “-40″. P***a mă-sii! Mă scarpin meştereşte în cap, torn încă ceva antigel borâtură verde acolo şi pornesc. Am mers maxim un kilometru ca să o aduc aproape de roşu cu temperatura… Tocmai când mă gândeam să o opresc iară şi să văd ce îi pot face sau să mă duc pe picioare la muncă a început să bage căldură.

Drept e că temperatura a fost cam mare, dar nu a ajuns pe roşu. A fost cred cel mai călduros drum către serviciu din ultimul an . Acum merge bine. Zău că maşinuţa asta face pe dracu’ în patru, se dă de trei ori peste cap, scoate fum negru, îngheaţă şi tot te duce unde trebuie. Drept îi că-i frig rău în Capitală.

Mnah… Nu vă mai luaţi antigel naşpa când închide la non-stop, că îngheaţă.

Ma plangeam acum destul de multa vreme ca mesageria instant e naspa si ca vreau sa renunt la ea. Mai nou locul de munca a reusit sa ma sictireasca de tot, cu exceptii in cazul catorva persoane, de telefoane, sms-uri si, evident, IM. De unde pana unde aceasta ura orientata catre aceste mijloace de comunicare? Ei bine, la inceput mi se parea fain sa stau conectat de acasa pe sistemele de la serviciu, sa raspund sambata la telefonul de serviciu sau alte prostii.

In timp mi-am dat insa seama ca am nevoie de timp personal, iar programul si telefoanele din afara programului nu ma ajuta. Fair enough, muncesti cateva zile pana tarziu si iti iei o zi libera… In majoritatea cazurilor functioneaza. Va rog totusi sa va imaginati ca va plimbati cu prietena printr-un alt oras in acea zi libera, iar seful vostru va tine 4-5 ore numai in telefoane ca nu stie sa rezolve o problema aparent nu dramatica. Sau ca incerci sa lucrezi la ceva foarte important si un coleg te suna din 15 in 15 minute sa-l ajuti. Ii zici sa nu mai sune, trece la sms. Dupa sms te hartuieste pe messenger. Singura scapare e sistemul de ticketing pentru moment, pentru ca o cavalcada de e-mail-uri inca nu ma scoate din ceea ce fac.

La modul cel mai serios, nu va obisnuiti nici clientii si nici colegii sa va deranjeze in n-spe mii de moduri iar daca o fac nu le raspundeti si obisnuiti pe toata lumea sa va respecte concentrarea. Mai mult, colegilor nu le dati niciodata solutii de tipul “mura-n gura”. Am avut mai demult un subordonat care ajungea la client, facea ca robotul cateva chestii si in rest ma suna pe mine. Suna atat de mult ca observau si clientii ca eu gandesc si el face. Rezultatul a fost o droaie de timp pierdut si cateva tone de frustrare.

Ce ma deranjeaza la fiecare in parte:

Un telefon mobil de serviciu iti omoara multe sanse de a scapa de griji. Ca dormi, ca faci baie, ca esti pe buda, ca faci sex sau ca mananci telefonul ala o sa sune. Iar daca e pe silent, atunci o sa vezi apelul pierdut si cica e urat sa nu suni inapoi. Cand vrei o zi de liniste e groaznic sa ai asa ceva.

Sms-urile, de multe ori haiku-uri nonsensice si analfabetizate, sunt modul unora de a spune “stim ca esti ocupat, dar tot te deranjam”.

IM-ul te invadeaza in timp ce lucrezi pe un server sau o masina virtuala. Cel mai tare e cand situatia chiar e nasoala si altii te intreaba tot felul de prostii. Din 2 in 2 minute.

Exceptiile sunt acele persoane cu care comunicarea face-to-face e mult mai dificila din cauza distantei sau a faptului ca (da, tu, Piry ) ies destul de rar din casa.

Pe scurt, daca aveti o echipa aveti grija sa nu mearga pe principiul “il sunam pe ala, ca stie” ci sa gandeasca inainte de toate. Also, un sistem de ticketing e de ajuns + telefoane IN CAZ DE URGENTA. Imi place sa cred ca daca cineva invata niste chestii e ca sa faca o munca mai interesanta si mai bine platita, nu ca sa-i faca newbies capul calendar de parca ar fi Google.

Că respectul meu pentru profesorii din Universitatea (?!) Bucureşti, Facultatea de Matematică (!!) şi Informatică (??) e undeva prin fundul Pământului nu-i niciun secret. În ultima vreme o nouă serie de examene m-a făcut să mă revolt şi mai tare şi m-a scârbit destul de tare încât să le dau iar mai multă atenţie decât ar trebui. Iată de ce (chestii strânse de-a lungul timpului)…

Am fost odată la o restanţă care se dădea într-o sală de la etajul 2 (dacă îmi amintesc corect) pe la ora 12. Toate bune şi frumoase, se strânge ceva lume în zisa sală şi se face 11:30. Se face 11:45. Se face, în **** calului 12:30 şi profesoara (un cadavru umblător care nu cred că mai e capabil să facă ceva practică în domeniul informaticii) tot nu apare. Se chinuie careva, află numărul de telefon de acasă (că mnah, nu are mobil că e hip şi cool şi pentru tineretul depravat) şi constatăm că nici nu ştia că are examen cu noi. Ca soluţie, a zis că vine la facultate în curând la un examen cu nişte studenţi de la master. Ăştia aveau examen la parter, motiv pentru care mergem la ei în sală… să aşteptăm cadavrul.

Peste încă ceva ore de aşteptat aflăm că imbecila ne aştepta în sala de la etajul 2. Fără să se agite că de ce două grupe de studenţi s-au evaporat aşa dubios. Unii din noi plecaseră deja, cedând nervos. Poţi da vina pe secretariat că nu te-a anunţat cum trebuie la ce sală dai examenul, dar nu poţi învinui secretariatul că-ţi bagi ceva în atâţia oameni şi stai ca vaca aşteptând ziua de mâine. Sorry.

Dacă există o categorie de oameni care îmi dă o nevoie nebună să-i scot dinţii cu bordurile lui Videanu aceea e sigur reprezentată de asistenţii / seminariştii aroganţi şi proşti. Vorba aceea, aroganţa se câştigă (dar prostia e nativă şi e pentru totdeauna). Exemplul recent e un individ cu care am dat examenul pentru că din motive vezi doamne formidabil de obiective (ce importanţă are?) profesorul nu putea veni. A ţinut să ne spună că dăm examenul cu el şi că îşi impune regulile proprii… Bleah. După vreo 30 de minute de examen apare un individ tare grăbit şi dornic să dea şi el examenul. Presupun că omul venise de la muncă sau avusese ceva probleme, pentru că nu părea deloc pregătit de examen şi tare obosit. Nea Caisă l-a luat la mişto, deşi până la urmă l-a lăsat să participe. Ce m-a scos din sărite însă a fost hărnicia cu care s-a apucat el să ne explice de ce se fixează examenele la o oră şi nu doar pe zi. No really, chiar crezi că nu ştiam?… O privire tare urâtă i-a scos mai târziu ceva pretenţii de “stai şi tu drept (să nu copieze colegul tău de la tine)”.

La baze de date ne lovim de o profesoară care aduce supraveghetori cu duiumul şi o concepţie evident eronată asupra lumii. Aia fiind reprezentată pe mai multe planuri, dintre care amintim:

• Examenul pentru 5 se dă cu barem separat, mai puţine subiecte (yay!), dar trebuie făcute în 30 de minute şi PERFECT (booo!). Trebuie să fii cretin să crezi că cineva care trage să ia 5 face şi teoria aia scârboasă şi SQL-ul perfect.
• “Scrieţi ce ştiţi, nu vă învăţaţi să furaţi de mici, că sunteţi elita ţării”. Mda. Am atâţia colegi pe care nu dau doi bani că deja mă gândesc să fug din Românica dacă ăştia sunt elita. Şi ce vrei să spui că furăm? Tanti, examenele voastre ne învaţă fix că nu e nimica drept / corect / just pe lumea asta şi că nu contează cât de deştepţi suntem sau de mult muncim, că tu tot te c*aci pe noi. Aşa că fă bine şi spune-mi şi mie dacă dintre a servi într-un rai imaginar şi a trona într-un iad real ai fi atât de hip încât să alegi prima opţiune .
• Organizare de rahat. Am încercat să pun ceva întrebări dar n-a vrut să audă. Thanks a bunch.

Din fericire există oameni chiar în facultatea asta care merită tot respectul posibil. Sunt puţin însă iar valul de incompetenţă şi neghiobie le păleşte sclipirea. E trist că o facultate (că vorbesc strict de Unibuc, Mate-Info) cu un nume aşa răsunător e o pierdere de vreme şi de bani absolut cretină. Ce voi face cu diploma? Ei, diploma îmi va fi utilă. Orice altceva nu, poate cu excepţia urei acumulate pentru un sistem atât de prost pus la punct că cere să moară.

Sper să ajung într-o zi într-un post care să-mi permită să vă arunc pe străzi, dragii mei. Elita nu vă vrea. La fel cum nici viitorul nu are stomac pentru voi. Mă uit la oameni care termină facultatea asta şi-şi caută disperaţi de muncă, eventual ca operatori PC. Fantastic, nu? După cum vedeţi noi ne adaptăm. Lucrăm ca să acumulăm experienţă, stăm şi citim articole de pe la alţii ca să aflăm cum se fac tot felul de chestii şi copiem la examenele voastre. Le picăm şi încercăm iar. Voi sunteţi izolaţi undeva într-un univers fără timp şi logică, antrenând nişte maimuţe cu memorie de elefant şi gândire de piatră.

Vor reuşi să aplice ceva din ce le propovăduiţi voi? Mă îndoiesc.