Died Before K. ( dbk )

După muncă și după ce m-am văzut cu niște prieteni mi-am urmat un obicei (destul de prost el, dar relaxant) și m-am mai dat puțin cu Tico-ul prin periferia orașului și prin oraș. Vineri, noapte, o ploaie ușoară, trafic subțirel… Ar fi trebuit să fie OK. Not this time it wasn’t.

Totul a început când am ajuns prin apropierea Gării de Nord, unde într-o intersecție nu funcționau semafoarele. Ca orice cetățean care mai ține minte ceva din școala de maniaci șoferi, m-am uitat că am prioritate, am frânat puțin și am vrut să trec. În fața mea a sărit o mașină gri (n-am apucat să văd ce naiba era) al cărui conducător are acum frigiderul plin. Foarte plin. Probabil cu ochii după niște fătuci dubioase care vindeau sex oral la superpreț, tipul nu a cedat trecerea și era să cedeze o portieră, o bară de protecție, eventual un geam și naiba mai știe ce ieșea acolo. Cum îmi stătea pe creier momentul în care am frânat cu piciorul drept și am înjurat cu toată ființa, am decis să mă întorc la locul faptei din fericire nepetrecute și să mă asigur că nu funcționează nici un semafor pe strada pe care mergeam eu.

Mare prostie. La Romană (că am ajuns acolo până să decid) când am întors era să mă fac de o plimbare cu taxiul, după ce nenea meserie a decis că e fain să vină de pe dreapta, să vireze stânga fix în mine și apoi să meargă spre Universitate. Din fericire nici asta nu s-a întâmplat. WTF. (da, eram încadrat cam prost, dar am dat semnal și am încercat să-mi corectez traiectoria, preferabil fără să fiu izbit de altcineva care se încadrase aiurea)

În intersecția unde mi-am luat prima sperietură într-adevăr avusesem dreptate — semafoarele erau oprite. OK, doar că senzația nasoală că odată cu căderea nopții lumea și-a pierdut toate doagele de la butoiul minții s-a amplificat când la ieșirea din pasajul Unirii, pe prima bandă, indivizii din fața mea s-au oprit destul de brusc. Am frânat cuminte, ca să mă prind apoi că individul din spatele meu era să mă transforme în crash test. Buster. Heh.

Pe lângă toate astea am tot auzit scârțâituri de cauciucuri, dar nimeni nu demara tare. WTF.

Cum toată aberația din traficul de noapte mi-a adus aminte de “Planeta celor doi sori” a lui Horia Aramă am zis să o caut și să o salvez pe undeva în ideea de a o reciti. Canci, pentru că găsesc doar rezumate, referate și porcării de gen. Până la urmă dacă vreau să o citesc o să bat Bucureștiul și o să întreb pe la librării. M-aș apuca și să o transcriu, ca să o pot ține liniștit în format .txt, smartphone-friendly.

Also, are cineva idee unde pot găsi drăcia cu pricina? În ultimă instanță cred că pot să trec și pe la școala unde am făcut I-VIII și să vorbesc cu profesoara de română, sper că încă se mai studiază. Brusc mă simt de parcă aș căuta nu știu ce raritate de text sacru.

Mă duc să mă joc UT99 și apoi să dorm. If I have friends in high places they probably hate me today.

P.S.: Mulțumim de asemenea Librăriei Eminescu că l-a încadrat pe domnul Horia Aramă la “literatură universală”. Eram eu sigur că e din Honolulu, dar nimeni nu m-a crezut.

Probabil că mai mulţi dintre voi au observat (sau nu) că a apărut recent în secţiunea de pages o chestie numită generic (as in “working title”) “fall”. Nu este vorba de vreo treabă personalo-tragico-lacrimogeno-aoleolică pe care o protejez prin parolă, ci doar de o proză scrisă în engleză care este încă în lucru.

Mă bucur însă să spun că, încet dar sigur, progresează. Am ajuns să adaug câteva rânduri aproape în fiecare seară. Ideile nu sunt foarte multe iar asta mă stimulează să scriu în continuare. Nu mă mai sufocă vreo 40 de chichiţe care se bat cap în cap şi care mă opresc din scris.

Mi s-a părut mai simplu să o redactez direct pe blog, dar cum nu voiam să se lovească cineva de ea până nu e terminată am decis să arunc cu parola.

Dacă vreţi să o citiţi în starea actuală lăsaţi un comentariu la care, acolo unde vi se cere, daţi o adresă de email validă .

Parcurgând în treacăt pagina Wikipedia a domnului rms am dat, pe lângă relatările despre problemele pe care le-a cauzat software-ul closed-source al unei imprimante şi alte asemenea lucruri care au contribuit cumva la naşterea ideii de “free software | free as in free speech”, şi peste o destul de interesantă povestioară scrisă de el, ce mă duce cu gândul la un soi de “1984″ informatic.

Imediat sub aceasta se găsesc şi câteva note ale autorului (pe care nu le-am parcurs încă dar o voi face probabil în seara aceasta) ce nu fac decât să întărească actualitatea problemei şi să mă facă să mă gândesc serios dacă plasarea acţiunii într-un an atât de îndepărtat (2047) nu e cumva o dovadă de optimism excesiv…

În orice caz, se pun nişte probleme serioase legate de libertatea informaţiei, probabil până în punctul în care într-adevăr în aceste probleme vor ajunge treburi cât se poate de serioase de politică. La cadrul destul de idiot în care se duce (deja) lupta asta aş adăuga şi toate celelalte măgării semnate Micromoale şi una bucată Trent Reznor supărat pe preţurile de mai mult de doi lei (apropo, voi ştiţi că nici filmarea asta s-ar putea să nu fie tocmai în regulă să fie acolo, nu?).

Trebuie să amintesc şi de o discuţie de pe Alientrap legată de licenţa GNU şi chestiile gen muzică sau texturi unde cineva spunea că e cam prostesc să aplici GNU pe ceva ce nu e software (as in programs and scripts). La fel, cred că legile actuale sunt mult prea aiurea şi prea vechi (nu numai ca an de redactare, dar şi ca ideologie) ca să fie aplicate unui lucru atât de nou şi de volatil ca software-ul şi mai tot ce se poate păstra în format digital. Să ne gândim puţin: înainte luai o carte care costa, să zicem, 5 lei. Ei bine din ăia cinci lei o parte probabil se duceau la tipografie (că materialele şi munca alea costă) şi o parte la autor (dacă mai era viu săracu’ ). Acum putem face oricâte copii fără nici un cost, dar ce se întâmplă cu autorul?…

O posibilă soluţie pentru industria de gaming a fost propusă de Valve prin Steam… Există şi site-uri de muzică de pe care se pot downloada, contra cost, albume… Dar înainte te dureau mâinile până copiai manual o carte şi te costa xerox-ul… Acum poţi să sai 3 click-uri şi să faci oricâte replici. Întrebarea cred că nu mai este “cum să oprim asta?”, ci “cum să ne folosim de asta şi în acelaşi timp să nu moară Marilyn Manson de foame?” (ok, ok, poate am exagerat puţin, we all know he eats little children and runs the Starfuckers Carnival along with Trent ). Desigur, cum e normal în business, nu vor fi mulţi de acord cu ceva care le va tăia o parte din bani. Pe de altă parte, tot business-wise, ajungem tot mai mult în situaţia în care suntem noi contra lor. Mai mult, dacă scoţi mulţi bani dintr-o afacere dar lumea nu e deloc mulţumită s-ar putea să nu iasă tocmai bine, lucru pe care sper să îl afle cât mai curând în modul cel mai neplăcut atât Micromoale cât şi iubiţii noştri parlamentari frecători de mentă. Ai dreq.

Eu sincer aş vrea ca toate albumele Tori Amos să se distribuie şi cu sursa principală, cu Tori în persoană adică. Eu atunci chiar aş da banii pe ele .