Ma plangeam acum destul de multa vreme ca mesageria instant e naspa si ca vreau sa renunt la ea. Mai nou locul de munca a reusit sa ma sictireasca de tot, cu exceptii in cazul catorva persoane, de telefoane, sms-uri si, evident, IM. De unde pana unde aceasta ura orientata catre aceste mijloace de comunicare? Ei bine, la inceput mi se parea fain sa stau conectat de acasa pe sistemele de la serviciu, sa raspund sambata la telefonul de serviciu sau alte prostii.
In timp mi-am dat insa seama ca am nevoie de timp personal, iar programul si telefoanele din afara programului nu ma ajuta. Fair enough, muncesti cateva zile pana tarziu si iti iei o zi libera… In majoritatea cazurilor functioneaza. Va rog totusi sa va imaginati ca va plimbati cu prietena printr-un alt oras in acea zi libera, iar seful vostru va tine 4-5 ore numai in telefoane ca nu stie sa rezolve o problema aparent nu dramatica. Sau ca incerci sa lucrezi la ceva foarte important si un coleg te suna din 15 in 15 minute sa-l ajuti. Ii zici sa nu mai sune, trece la sms. Dupa sms te hartuieste pe messenger. Singura scapare e sistemul de ticketing pentru moment, pentru ca o cavalcada de e-mail-uri inca nu ma scoate din ceea ce fac.
La modul cel mai serios, nu va obisnuiti nici clientii si nici colegii sa va deranjeze in n-spe mii de moduri iar daca o fac nu le raspundeti si obisnuiti pe toata lumea sa va respecte concentrarea. Mai mult, colegilor nu le dati niciodata solutii de tipul “mura-n gura”. Am avut mai demult un subordonat care ajungea la client, facea ca robotul cateva chestii si in rest ma suna pe mine. Suna atat de mult ca observau si clientii ca eu gandesc si el face. Rezultatul a fost o droaie de timp pierdut si cateva tone de frustrare.
Ce ma deranjeaza la fiecare in parte:
Un telefon mobil de serviciu iti omoara multe sanse de a scapa de griji. Ca dormi, ca faci baie, ca esti pe buda, ca faci sex sau ca mananci telefonul ala o sa sune. Iar daca e pe silent, atunci o sa vezi apelul pierdut si cica e urat sa nu suni inapoi. Cand vrei o zi de liniste e groaznic sa ai asa ceva.
Sms-urile, de multe ori haiku-uri nonsensice si analfabetizate, sunt modul unora de a spune “stim ca esti ocupat, dar tot te deranjam”.
IM-ul te invadeaza in timp ce lucrezi pe un server sau o masina virtuala. Cel mai tare e cand situatia chiar e nasoala si altii te intreaba tot felul de prostii. Din 2 in 2 minute.
Exceptiile sunt acele persoane cu care comunicarea face-to-face e mult mai dificila din cauza distantei sau a faptului ca (da, tu, Piry 
) ies destul de rar din casa.
Pe scurt, daca aveti o echipa aveti grija sa nu mearga pe principiul “il sunam pe ala, ca stie” ci sa gandeasca inainte de toate. Also, un sistem de ticketing e de ajuns + telefoane IN CAZ DE URGENTA. Imi place sa cred ca daca cineva invata niste chestii e ca sa faca o munca mai interesanta si mai bine platita, nu ca sa-i faca newbies capul calendar de parca ar fi Google.
) cât mai ales ca şi complexitate. Avem de-a face cu mai multe feţe ale personalităţii lui Lain, dezvăluite pe parcurs şi cu o întoarcere cu susul în jos a lumii în care aceasta trăieşte. 
. Ca idee, primul BlackBerry (şi primul smartphone optimizat pentru transfer wireless de e-mail) a apărut în 2002, dar primul capabil de e-mail era prin 1993. Faptul că pe Lain o vedem în anime la un moment dat plimbându-se pe la şcoală cu o chestie măruntă în mâini şi programând este, chiar şi pentru 2010, pretty awesome după părerea mea. 
